Versetul SABIE

    Distribuiţi

    Dan

    Mesaje : 28

    Versetul SABIE

    Mesaj  Dan la data de Vin Iun 11, 2010 4:48 am

    De fapt, marea parte a incitării la violenţă şi la război în întreg Coranul este direcţionată împotriva evreilor şi creştinilor care resping islamul.

    În termeni direcţi Coranul spune: “Voi, credincioşi adevăraţi, să nu-i priviţi niciodată pe evrei sau pe creştini ca prietenii voştri… şi dacă unul din voi se împrieteneşte cu ei, cu siguranţă este dintre ei. Şi Allah nu va călăuzi pe astfel de oameni nelegiuiţi” (Surahs Al Maa'idah[5]:51 şi Al Baqarah[2]:120).

    În Surah Al Tawbah (pocăinţă), cel mai faimos verset despre Jihad este numit Versetul sabiei. Acest verset a abrogat (sau anulat) peste o sută de alte versete ale Coranului. El a făcut nule sau neînsemnate cele mai multe versete coranice care chemau la toleranţă, iertare şi pace cu necredincioşii. Legea Abrogării (Al Nasekh Wal Mansookh), a fost dată de Allah în Coran, deoarece unele versete s-au referit la un timp şi o eră specifică.

    Astfel s-a întâmplat de multe ori că anumite versete din Coran au fost abrogate (Mansookh) de altele mai noi (Nasekh). Versetul sabiei spune astfel: “După trecerea lunilor sfinte, ucideţi pe cei ce se ataşează de alţi dumnezei decât Allah oriunde îi veţi întâlni, asediaţ-i şi puneţi le în cale tot felul de curse” (Al Tawbah[9]:5). “Faceţi război cu aceia cărora le a fost dată Scriptura dar nu cred în Allah sau în ziua de pe urmă, sau care nu interzic ceea ce Allah şi trimisul său au interzis… (Al Tawbah[9]:29). Şi noi întrebăm: din moment ce creştinii nu interzic carnea de porc, credeţi că, potrivit acestui verset, ar putea exista motive întemeiate de a încuraja violenţa şi vărsarea de sânge împotriva lor?

    Şeicului Omar Abdullrahman, un bărbat orb acuzat că a fost liderul celor ce au bombardat The World Trade Center din New York, i s-a pus o întrebare referitoare la o fatwa (decret religios) de către unul din urmaşii săi, chiar înainte de asasinarea preşedintelui Anwar Saddat în Egypt. Când urmaşul său musulman l-a întrebat referitor la Tratatul de pace pe care Sadat l-a semnat cu Israelul, el i-a răspuns: “El (Dl.Sadat) dă mâna cu maimuţele (evreii în Surah 2:66, călcătorii Sabatului) şi cu porcii (creştinii, care mănâncă carne de porc)". Şi astfel s-a dat ordin pentru uciderea preşedintelui celei mai mari ţări arabe din lume, pe motiv că a făcut pace cu Israelul.

    În cartea lui Cum să perfeţionezi ştiinţa Coranului (Al Itqan), scrie Dl. Al Syoti, în volumul 2 pagina 37: “Versetul sabiei a abrogat (anulat) o sută douăzeci şi patru de versete coranice şi tot ce era în Coran referitor la iertarea şi ignorarea necredincioşilor a fost înlocuit (Mansookha) de versetul sabiei.”

    Acest lucru a fost discutat de către cei mai de seamă interpreţi ai Coranului. Pentru referinţe suplimentare vedeţi pe următoarele: Kitab Al Nasekh Wal Mansookh, de Al Neesaburi. Al Hafeth Ibnu Katheer Ibin Abas. Al Tasheel Lulum Al Tanzeel. Al Husain Ibn Fadl. Abu Abdullah Muhammad Ibn Hazm. Al Muhaqiq Abu Al Qasim Hibatullah Ibn Salameh. Al Sudy Wa AlDahak. Muhammad Abdulsalam Faraj.

    Evidenţele privind abrogarea versetelor care cheamă la toleranţă şi răbdare nu pot fi respinse. Oamenii care trăiesc în Apus trebuie să fie treziţi, nu pot ignora ceea ce se învaţă în Răsărit, adică islamizarea Apusului. La toate demonstraţiile şi adunările islamice se pot vedea afişe care dovedesc motto ul lor: “Islamul pentru întreaga lume.”

      Acum este: Lun Iul 23, 2018 5:50 am