O adolescentă a fost biciuită de 90 de ori pentru că a venit cu mobilul la şcoa

    Distribuiţi

    Dan

    Mesaje : 28

    O adolescentă a fost biciuită de 90 de ori pentru că a venit cu mobilul la şcoa

    Mesaj  Dan la data de Vin Iun 11, 2010 7:30 am

    O fată în vârstă de 13 ani a fost condamnată la 90 lovituri de bici şi două luni de închisoare în Arabia Saudită după ce şi-a adus telefonul mobil la şcoală. Un tribunal a hotărât ca adolescenta să fie pepepsită în faţa colegilor de clasă, urmare a unui atac asupra directorului şcolii. După atac, s-a descoperit că aceasta ascundea un telefon mobil, ceea ce încalcă legile saudite, ce interzic folosirea telefoanelor cu cameră în şcolile de fete.

    Ziarul local Al-Watan scrie că un tribunal din oraşul Jubail had a condamnat-o pe fată la 90 de lovituri de bici şi două luni de detenţie. Pedeapsa este mai mare decât pentru unii hoţi.

    Arabia Saudită este monarhie absolută condusă de tribul Al-Saud şi nu are nici un cod juridic. Regele Abdullah a promovat unele reforme sociale de la preluarea puterii în 2005, dar diplomaţii susţin că acest este reţinut de prinţi şi preoţi.

    Cinematografele şi concertele muzicale sunt interzise, multe restaurante şi chiar centre comerciale servesc numai familii, în special de sărbători. Poliţia religioasă patrulează pe străzi pentru a se asigura că femeile şi bărbaţii care nu sunt rude nu "se amestecă".

    Sistemul de judecată saudit este controlat exclusiv de clericii Wahahbi/Salafi. Arabia Saudită este lider mondial în folosirea torturii prin biciurie sau crucificarea publică a condamnaţilor.

    În 2009, acest stat a crucificat două persoane, inclusiv una în capitala Riyadh, în timpul vizitei liderului american Barak Obama din aprilie.

    Sursa: Antena3.ro

      Subiecte similare

      -

      Acum este: Dum Sept 23, 2018 5:09 am